Astăzi este ziua mea.
Și, de câțiva ani, ziua mea de naștere a căpătat pentru mine un sens diferit.
Îmi amintesc că, în urmă cu ani, așteptam cadourile din exterior. Așteptam să fiu surprinsă, să primesc ceva frumos, să simt că oamenii care mă iubesc s-au gândit la mine și au ales ceva care să mă bucure.
Și încă iubesc să primesc. Iubesc gesturile, surprizele, atenția și bucuria cu care cineva alege ceva pentru mine.
Doar că, de aproximativ trei ani, am început să fac ceva diferit.
Am început să fiu eu prima persoană care își face cadoul de ziua ei.
Și nu pentru că nu mai aștept nimic de la ceilalți.
Ci pentru că am început să mă întreb, înainte de toate:
Ce îmi doresc eu cu adevărat?
Ce ar fi atât de aliniat cu mine, încât să simt că mă celebrez cu adevărat?
Ce alegere ar putea deveni un dar pentru mine, nu doar pentru o zi, ci pentru etapa următoare din viața mea?
Și în fiecare an aleg acel lucru cu toată inima și cu toată bucuria pentru mine.
Anul acesta am făcut la fel.
Doar că, de data aceasta, cadoul pe care l-am ales nu vine într-o cutie, nu poate fi împachetat și nu poate fi cumpărat.
Este, probabil, unul dintre cele mai speciale cadouri pe care mi le-am făcut până acum.
Am ales să mă eliberez de „trebuie să fiu puternică”.
Am luat această decizie în mine mental, emoțional și energetic.
Pentru mult timp, „femeia puternică” a fost una dintre identitățile pe care le-am purtat cu multă mândrie.
Femeia care poate.
Care duce.
Care găsește soluții.
Care se ridică.
Care merge mai departe.
Care se descurcă indiferent ce se întâmplă.
Care nu are voie să se prăbușească prea mult.
Care găsește resurse și atunci când crede că nu mai are.
Și adevărul este că această identitate m-a ajutat enorm.
M-a susținut în perioade dificile.
M-a ajutat să reconstruiesc.
Să cresc.
Să creez.
Să trec prin experiențe care m-au transformat profund.
Să-mi refac viața după momente în care nu mai știam deloc cum va arăta drumul meu mai departe.
Și sunt recunoscătoare pentru toată puterea pe care am găsit-o în mine.
Doar că există o diferență uriașă între a fi puternică atunci când viața îți cere asta și a trăi cu identitatea că trebuie să fii puternică tot timpul.
În momentul în care puterea devine un „trebuie”, ea încetează să mai fie libertate.
Devine rol.
Devine presiune.
Devine o identitate pe care simți că trebuie să o confirmi iar și iar.
Și eu nu mai vreau să trăiesc așa.
Nu mai vreau să fiu femeia care trebuie să poată tot.
Nu mai vreau să confund puterea cu a duce totul singură.
Nu mai vreau să confund independența cu imposibilitatea de a mă lăsa susținută.
Nu mai vreau să simt că trebuie să am întotdeauna răspunsul, direcția, soluția sau capacitatea de a ține totul în picioare.
Și nu, opusul femeii puternice nu este femeia slabă.
Pentru mine, opusul este femeia întreagă.
Femeia care își dă voie să fie puternică atunci când puterea vine autentic din ea și vulnerabilă atunci când asta simte.
Femeia care cere.
Care primește.
Care se lasă susținută.
Care spune „nu știu”.
Care se odihnește.
Care plânge.
Care se răzgândește.
Care nu trebuie să demonstreze nimănui că poate.
Care nu își mai construiește valoarea în jurul capacității de a rezista.
Anul acesta, de ziua mea, nu mai aleg identitatea femeii care trebuie să fie puternică.
Aleg să fiu o femeie aliniată cu mine însămi.
Iar întrebarea pe care te invit și pe tine să ți-o adresezi astăzi este:
Cât de mult din viața ta este încă ghidat de „trebuie”?
Câte dintre alegerile tale vin din ceea ce simți, din valorile tale, din cine ești cu adevărat și câte vin din reguli, așteptări, condiționări sau identități pe care le-ai preluat pe parcurs?
Trebuie să fiu puternic.
Trebuie să mă descurc singur.
Trebuie să nu dezamăgesc.
Trebuie să fiu cuminte.
Trebuie să muncesc mai mult.
Trebuie să am succes.
Trebuie să demonstrez.
Trebuie să merit.
Trebuie să fac ceea ce se așteaptă ceilalți de la mine.
Și, fără să ne dăm seama, viața începe să se construiască în jurul acestor „trebuie”-uri.
Iar întrebarea devine:
Cine ai deveni dacă ai renunța la tot ceea ce ai învățat că trebuie să fii?
Unele dintre aceste identități s-au construit în copilărie.
Altele din rușine.
Din frica de respingere.
Din dorința de a fi iubiți.
Din nevoia de a aparține.
Din durere.
Din experiențe în care am tras concluzii despre cine trebuie să devenim pentru a fi în siguranță.
Și multe dintre ele chiar ne-au ajutat cândva.
Ne-au protejat.
Ne-au ajutat să ne adaptăm.
Ne-au dus mai departe.
Doar că ceea ce te-a ajutat într-o etapă a vieții tale nu este obligatoriu menit să devină identitatea ta pentru totdeauna.
Pentru mine, alinierea cu sinele înseamnă și asta:
să ai curajul să te uiți la identitățile care te-au adus până aici și să te întrebi dacă încă îți aparțin.
Să le mulțumești pentru rolul lor și să le lași jos atunci când nu te mai reprezintă.
Pentru că nu tot ceea ce ai învățat să fii este și ceea ce ești.
Și exact despre această dominație a lui „trebuie” am vorbit recent cu Liana Stanciu, în podcastul Magic Life.
A fost una dintre acele conversații în care am mers mult dincolo de teorie.
Am vorbit despre felul în care experiențele trecutului, condiționările și tiparele de gândire ajung să ne influențeze alegerile, relațiile și felul în care ne trăim viața.
Am vorbit despre rușine și vinovăție.
Despre diferența dintre ele și despre felul în care rușinea ajunge să modeleze imaginea pe care o avem despre noi înșine.
Am vorbit despre traumă, relații, pierdere, responsabilitate personală, pace interioară și despre identitățile pe care le construim în jurul experiențelor prin care trecem.
Am vorbit și foarte personal despre propriul meu drum.
Despre o căsnicie marcată de violență domestică.
Despre divorț.
Despre pierdere.
Despre anxietate.
Despre acel moment din viața mea în care succesul profesional și financiar nu mai reușea să acopere ceea ce se întâmpla în interior.
Și despre cum, de acolo, a început un proces profund de transformare care m-a dus către psihologie, dezvoltare personală, Legile Universale și, în cele din urmă, către munca pe care o fac astăzi.
Una dintre ideile centrale ale conversației noastre a fost aceasta:
Dacă vrem rezultate diferite, nu este suficient să facem lucruri diferite. Avem nevoie să schimbăm mentalitatea, identitatea și condiționările care au creat rezultatele pe care le avem astăzi.
Pentru că poți schimba strategia.
Poți schimba locul de muncă.
Poți schimba relația.
Poți schimba orașul.
Poți schimba planul.
Dar dacă rămâi aceeași identitate în interior, vei recrea foarte ușor aceleași tipare în forme diferite.
Iar la un moment dat, conversația cu Liana a devenit și practică.
Ea a ales să lucrăm chiar pe una dintre rușinile ei personale, astfel încât să poți vedea concret cum se schimbă perspectiva asupra unei experiențe atunci când începi să o privești dincolo de judecata construită în jurul ei.
Pentru mine, această conversație vorbește foarte mult despre libertate.
Nu despre libertatea de a face orice.
Ci despre libertatea de a nu mai fi condus de identități, frici și „trebuie”-uri pe care nici măcar nu le-ai ales conștient.
Despre libertatea de a descoperi care sunt valorile tale.
Ce este cu adevărat al tău.
Ce vrei să păstrezi.
Și ce ești pregătit să lași în urmă.
Dacă tema aceasta atinge ceva în tine, te invit să urmărești conversația integrală cu Liana Stanciu la Magic Life.
👉 Poți urmări podcastul aici:
Și, în timp ce îl urmărești, îți propun să păstrezi cu tine două întrebări:
Ce „trebuie” din viața mea nu mă mai reprezintă?
Ce identitate am continuat să port pentru că m-a ajutat cândva, dar astăzi mă ține departe de cine sunt cu adevărat?
Iar dacă, după ce urmărești episodul, rămâne cu tine o idee, o conștientizare sau o perspectivă care te-a atins, lasă-mi un comentariu chiar acolo, la podcast.
Spune-mi cu ce pleci valoros din această conversație.
Citesc cu drag comentariile și sunt curioasă să descopăr ce a rezonat cel mai profund cu tine.
Iar eu, astăzi, de ziua mea, aleg să încep noul meu an de viață cu mai puțin „trebuie” și cu mai mult adevăr.
Cu mai puțină demonstrație și cu mai multă aliniere.
Cu mai puțină nevoie de a fi „femeia puternică” și cu mai multă libertate de a fi eu, întreagă.
Acesta este cadoul pe care mi-l fac anul acesta.
Și este unul dintre cele mai valoroase cadouri pe care mi le-am oferit vreodată.
